Nightwish – Nemo (live Wacken 2013)

Eu când scormoneam după gloanțe cu aia de mă jucam de-a Sailor Moon & Mascatu-n Frac prin Băicoianu, celebrul bloc-vapor ciuruit de pe Lascăr Catargiu (fost Ana Ipătescu), micul bulevard din prelungirea ASE, toți ăștia care se dau azi copii ai revoluției pe la TV se cam speriau de tramvai (dacă ar fi știut atunci de existența sa). Mânca-ne-ar puța și pizdulica!

E 2022 și mi se pare incredibil cum căutătorii PE INTERNET până în prapor după înregistrări de la acea vreme, ca să-i cităm la virgulă, și ca să înțelegem cam până când au stat departe de problemă, deși vârsta le reclama altceva – în fapt nu-s nicicum copii ai revoluției, precum sunt eu și Sailor Moon, căci la acea dată aveau deja contacte cel puțin de liceu – au virat discuția, cu ocazia noului Dosar al Revoluției unde Ion Iliescu este acuzat că a amplificat psihoza terorismului și a pus populația în pericol, de la n-ai trăit în comunism (n-ai simțit pe pielea ta nasoalele), deci nu ai voie să vorbești (pe sistemul ăsta de gândire nimeni n-ar mai trebui azi să studieze Imperiul Roman), la cine e mai copil al revoluției. Cad în capcana asta, dar nu mă pot abține. Prostituații ăștia sunt culmea tupeului!

Desigur, n-am nicio problemă cu cineva născut la cuca măcăii care, copil în anii 90 sau nu, vrea să afle mai multe despre ce s-a întâmplat atunci pe străzile din București, Timișoara, Sibiu… și cam atât. Nu-s Gabriel Liiceanu, deci nu înjur oamenii fără dinți pentru simplu motiv că n-au dinți – și care nu-și permit, în lumea noastră liberă, #slava, tratamentul la băncile-stomatolog.

Am însă o mare problemă cu ăia care pretind că au înțeles ceva din idealul libertății (stare care oricum există cu pipeta, fiind doar o formă simpatică a omului de a-și îndulci condiția), deși azi nu fac altceva decât să susțină aceleași Brateșisme la TV: Putin și Rusia sunt nașpa, noi suntem minunați dacă și numai dacă privim după apa a` mare.

Mai erau unii care s-au uitat pe cer niște zeci de ani așteptând salvarea americănească. Consecința credinței în domnișoara Monroe a fost doar învățarea norilor.

Și privind cum copiii revoluției de TV/Facebook împart lumea în două, dualism valabil cel mult prin cercurile bisericești, cum nu scot o vorbă despre NATO, despre maidanul ucrainean (occidental) din 2010, despre Madonna din Gorlovka, factori declanșatori în problema bumbăcelii ruso-rus, deci și-n facturile noastre, în penuria alimentară, în penuria gazoasă, căci Ursula, mama Europei, vrea să recupereze rapid ce-a pierdut prin incompetența (și corupția via Pfizer – ne spun mesajele transpirate, trăiască ThePirateBay!, dintre domnia sa și liderii farmaceutici) de-a gestiona economic virusulețul chipurile chinez, nu pot să nu mă agit și eu gândindu-mă că încă am în fața ochilor și-n urechi imaginile și sunetele din noaptea aia când niște oameni în foarte negru, la costum, se strofocau să spele străzile ce dădeau spre Povernei.

Căci una dintre cele mai mari atrocități, despre care, culmea, nu se vorbește, nici măcar când se face de Decembrie, a fost violarea și asasinarea studenților de la ASE care făceau pe vitejii în Piața Romană. Fenomenul Universitate chiar a fost mic copil. Neincluzând aici securosteizeala de tip Marian Munteanu.

Dramul de revoluție, dincolo de câteva momente Timișoara și Sibiu, a fost studenții de la ASE vs. ….. dracu se știe cine. Și probabil nu vom afla niciodată cine i-a măcelărit pe tinerii ăia.

Revenind, aveam atunci vreo 3 ani. Stăteam în balconul vizavi de Băicoianu. Și azi am frânturi cu sunetele alea infernale și cu nenii ăia Mad Max. Aveam mai târziu să aflu că asistam la spălarea sângelui stundenților de pe caldarâm.

În timp ce o sărutam prima oară pe Sailor Moon nu m-am abținut și am întrebat-o printre salivări diletante, prelungite-n blogul ăsta, dacă își mai amintește ceva… mi-a șoptit tâmpită că făcuse pișu pe ea în noaptea cu pricina… că erau niște chestii roșii, mari, adânci, pe trecerea de pietoni spre hotelul Minerva… niște zgomote care o speriau…

Prin primăvara nouăzecistă, fratele bunicului meu, fost șef la Scânteia și fost ministru la Culte în regimul ceaușist, trimis cică special la Timișoara pentru nebunia Tokes, era călcat de-o mașină ce demarase-n trombă. Când semaforul era pe roșu. Avea să stea invalid până prin zorii anilor 2000 când în sfârșit i-au crapăt oasele bolșevice. Naivul și tâmpitul de bunicul-meu a plâns la moartea sa. Eu m-am bucurat.

De curând însă am aflat că cimitirul unde azi stă Cornelia, deci si imaginea ei superbă, n-ar fi fost salvate – fiind moartă în 1982 – dacă nu intervenea unchiul de unchi care s-a opus anumitor strămutări ceaușiste (extinderea cartierului Berceni). Cimitirul Cărămidarii de Jos a fost voit scos de pe lista neagră la mijlocul anilor 80, în numele unor inventate siguranțe de ordin arhitecturalo-sentimentale (cică ăla le-ar fi zis securiștilor că se prăvale până și actualul Tineretului dacă se intervine adânc în aria cimitirului), nenorocul altor lăcașuri de cult din zonă. Astfel am cunoscut-o pe cea mai frumoasă fată din istorie.

O fi parohul de azi împotriva metalului extrem, dar îmi varsă des niște chestii… că, na, numele.

Oare stalinistul de unchi o fi văzut-o și el pe deosebita Cornelia, că doar cavoul fetei e chiar la intrare încă din 1982, și așa ar fi schimbat macazul câtorva dintre planurile sudice ale partidului de atunci?

Probabil n-o să aflu adevărul niciodată. Mișto totuși e că… nu-i complet exclus ca puștoaica să fi jucat și atunci un rol!

Hai că viața chiar e de să te fuți în gură!

La mai maturitate, ca student la filosofie, am și fost la CNSAS – că-mi permitea natura locului. Treaburile astea m-au bântuit mereu, deh. Și încă nu văzusem cât de frumoasă era Cornelia!

Dar… șoc! Mai nimic la public despre momentul Piața Romană – ASE – Ana Ipătescu și străzile adiacente.

Azi înțeleg oarecum de ce. Chestia a fost veritabilă. Deci nu joacă-n favoarea intelectualilor psihiatrii brateșiști de TV din prezent.

Era și-un cântec: în Crângași nu se știe că-i revoluție în oraș! Exceptând galeria Rapidului, bineînțeles, care a fost prin preajma focului. O confirmă paginile despre liderii de galerie (RIP) care, atâtea câte s-au păstrat, sunt disponibile azi tuturor (au mai fost și lucruri bune ca urmare UE).

Prin urmare, mai am o problemă și cu Constituția României.

La ultima revizuire s-a adăugat în chiar Articolul 1 următorul paragraf:

3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Mai exact, s-a adăugat ce-i după a șasea virgulă.

Regizorul Cornel Mihalache a încercat în documentarele sale, difuzate o vreme la TVR, să pună problema veridicității aspectului revoluționar invocat.

Cheliosul a dispărut repede din peisajul public. #Slava

Pe de altă parte, studenții de la ASE, îmi pare, chiar au fost revoluționari. Din cine știe ce motive… Lovitura noastră de Stat militară, Europa având nevoie de căderea doctrinei comuniste la finele anilor 80, căci despre asta se pare că vorbim în general, a avut și episoade idilice. Îi dau dreptate domnului Mihalache, paragraful din Consistuție adăugat în 2003 (parcă) având doar darul de a proteja asasinii cu pricina, însă rămân niște băieți și niște fete, cam 0000000000000000.0000001% din populație, care sperau la scări de valori veritabile.

Și aici ajungem la Nightwish – Nemo.

În urmă cu două zile, o doamnă ce se presupunea a fi apropiată sufletește de mine, s-a dus la concertul trupei finlandeze susținut la Romexpo.

I-am scris în timpul show-ului. Căci atât puteam face. Nu mi-am permis biletul. Și chiar dacă mi-l permiteam, nu cred că l-aș fi cumpărat. Mai întâi pentru că Nevalainen e-n depresie la el acasă, deci 50% din spectacol se atenuează, bateristul imprimând publicului o senzație cu totul specială. Hietala s-a cărat și el. Iar ultimele albume Nighwish – din care evident se cântă acum la greu live – sunt foarte proaste.

Floor Jansen ar fi meritat efortul și toleranța. Olandeza a făcut ca struțo-cămila Andrea Bocelii wanna be Tarja și auto-tune Anette să capete credibilitate.

Dar n-am avut bani. Doamna, da.

Zic: Ever Dream of me.

Ea: Wish I Had An Angel…

Replic iar cu ceva legat de Nemo…

Nemo?, se miră ea.

Huh? Adică ați fost la concert Nightwish și nu știți de Nemo?

M-a blocat din viața ei. Și într-un mod violent despre care nu trebuie să vorbesc în public. Că poate citesc și copiii.

Unii își permit să se bucure de niște chestii deși habar n-au despre ce e vorba în propoziție.

Meritocrația pe aici suferă, culmea, mai ales când vine vorba de lumea așa-zis liberă.

N-am nicio calitate că m-am născut unde m-am născut. Nici Sailor Moon. Am însă meritul că am priceput ceva din sângele ăla îngăimat de tovarășa copilăriei, măcar că nu m-am transformat într-un propagandist jegos și îmi place să cred că mă bucură câte ceva din muzica pentru a cărei răspândire poate s-au sacrificat tembelii ăia, fie și dacă în prealabil n-aș fi fost documentat. Sper ca fata din trecut să nu fi fost la rândul ei prinsă-n terfelirea cu iz de presă modernă. Chiar m-aș necăji!

Nu se poate să prinzi pe viu treaba aia cu Virgin Mary Undone, să reinterpretezi liber discoul de căcăt de pe materialul de studio în ce înseamnă loviturile sincere, organice, ale lui Jukka (ca imaginație – prezentul ne oferă un toboșar mediocru la Nightwish), și să pretinzi în social-media că totuși vrei să zbori. Mai degrabă ar trebui învățat mersul.

Nu mai vorbesc despre Bless the Child!

Mie mi s-a spus de n ori că sunt un tâmpit. Erau vremuri când afișam Manowar pe primul plan, despre ce dracului vorbim… dar măcar m-am strofocat și am ajuns cel mai mare fan King Crimson. Chiar mai mare decât Ioan Cora, LOL!

Și asta îmi dă dreptul să tastez acum. Hai sictir!

Nu pricep de unde atâta sensibiloșenie neproductivă prin spațiul noastru minunat de liber. Nu știai de Nemo, nu e nicio crimă!

Nu știai ce asculți și vezi, pusesei mână pe bilet în primul rând pentru că unele poze sunt altfel pe Facebook, nici asta nu-i tocmai de condamnat! La câte concerte n-aș vrea sa mă duc doar pentru studiul de caz! Nu-mi permit însă prea mari rateuri financiare.

Chiar nu văd ce nevoie e de orgolii bizare atunci când se dorește punerea la punct. Iar muzica, fie și de specific Nightwish, obligă la mai mult. Cu toate că nimeni vreodată n-o să priceapă versurile alea ciudate.

În orice caz, sintetizând, e nasol că-n lumea noastră liberă, #slava, fazele sunt de-n-doaselea. Și nu eu sunt vinovat! Nici Sailor Moon! Ci cred că elitele.

P.S.: M-am delectat alaltăieri cu concertul ăsta chiar în timp ce formația Nightwish cânta în București.

Deci, mai lăsați-mă dracului cu jumătățile voastre de adevăr populare! #IStandWithMuieBrateș

Versiunea mea preferată este cea de studio în interpretarea actualei voci Amaranthe – din vremurile când Nighwish căuta înlocuitare pentru Tarja. Elize Ryd se pliază cel mai bine pe melodie. Din fericire, trupeții au ales-o la momentul respectiv pe inocenta Anette.

My flower withered between the pages two and three

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s