One Desire – Never Gonna Stop

Mâine, fix când se împlinesc opt luni de când am cunoscut ideea celei mai frumoase fete din istorie, e și una dintre cele mai importante zile din viața mea: fie și doar pentru că marchează un presupus (nou) început. Fără absolut nicio legătură între evenimente, dincolo de șutul în fund indus. Cum fără legătură e și ultimul MV marca RGN – postat în urmă cu aproximativ 5 ore… de parcă rușii mi-ar fi citit gândurile: căci nu cred că există cuplu mai mișto în istoria omenirii, măcar nu în aia recentă care se confruntă atât cu dificultățile tradiționale, cât și cu dilemele etice ale progresului tehnologic contemporan. Și mai cred că nu există multe răspunsuri la fel de valide precum cele date de simpla dragoste dintre Kirito și Asuna, fluctlight esențial speciei noastre ce s-a născut fix la granița dintre real și virtual.

Din momentul când i-am văzut prima oară pe cei doi adolescenți cum își doresc din tot sufletul să-și aparțină, să nu fie doar alte victime ale autocrației tehnologice (ori jertfele oricărui alt autoritarism), precum majoritatea colegilor de joc video mortal care preferă să se arunce peste pixeli, preferând suicidul (real!) la auzul veștii că nu se mai pot deloga, că viața lor, unica la dispoziție, depinde de succesul sau eșecul în lupta cu BOSS-ii cumpliți de profil, mi-am zis că mai toate dramoletele mele sunt măcar de înfruntat, dacă nu chiar penibile.

Păi dacă puștii ăia au avut inteligența și puterea, singuri singurei, să nu-și plângă de milă și să accentueze adaptabilitatea omului (fie și rațional), atunci de ce eu, jumătate-răsfățat al sorții (scriu pe un blog, nu alerg printre bombe NATO, nu caut printre tomberoanele siriene și nu navighez prin furtunile Mediteranei în speranța că lumea liberă mă va trata ca pe un om, nu ca pe un animal bun de exploatat), aș avea prea multe clipe sensibilicoase. Cu ce drept?

Sigur, ignoranța e altă mâncare de pește. Diferită de uitarea naturală. Dar e infernal să asimilezi profund dureri care în altă parte sunt mai nasoale. Ar fi și contraproductiv: probabil ne-am dilibau cu toții în mai puțin de 10 secunde dacă am simți visceral toate celelalte neajunsuri. Prin urmare, nu pot spune că m-am ridicat vreodată la înălțimea responsabilității eroilor Kirito și Asuna.

Însă am încercat să nu uit duetul colosal. Măcar ca simbol, ca memorandum. La fiecare pățanie foarte nasoală sau extrem de fericită din ultima vreme am vrut mereu să am ceva cu mine din Sword Art Online. Un tricou, un hanorac, colierul Asunei… Sau bucățele din pseudosabia de lemn amărât pe care bunicul a încercat s-o lipească haotic cu puține zile înainte să moară – puțina-i luciditate încă îi transmitea semnalul pasiunii mele pentru istoria spadelor – și pe care o cumpărasem de la o tarabă cu mulți ani în urmă, atunci când eram înconjurat doar de cei care m-au iubit vreodată cu adevărat.

Din nefericire, substanța din Sword Art Online o cam vedem zilnic. Prin analogii, prin alegorii sau chiar prin numărul morților de pe stradă: propaganda extinsă cu ajutorul internetului, organizația Laughing Coffin, s-a extins teribil.

Dar să nu dramatizăm. Pe internet există și roboțica-inimoasă Yui-chan. Adică posibilitatea de a citi repede cărțile noastre importante (99% netraduse și-n limba română, cu toate că nu mai avem loc de Bookfesturi pompoase) și de a descoperi muzică dintr-un click. Printre multe alte bucurii.

Asuna și Kirito o adoptă pe Yui. La propriu. Își asumă rolul de părinți. Aleg să fie protectorii ei. Oameni fiind, nu se apucă să generalizeze excesiv, plasând-o pe copila-procesor în aceeași oală cu digitul mortal. Or, puterea exemplului lor mi se pare extrem de sănătos. Pe mine cel puțin m-au întârziat din demență.

Ziceam că îmi place să cred că am luat un pic de la neresemnații ăștia. Altfel, mi-aș fi pierdut timpul cu animenul menționat. Nu? Cam cum de aiurea în mod evident s-au uitat liderii vestici la Star Wars, înțelegând doar că trebuie să dea cu sabia în stânga și-n dreapta. Sau să arunce săbii peste gard.

Revenind, RGN, tocmai azi, în preludiu, coincidență interesantă, a publicat o nouă realizare. N-a fost deloc o dedicație voită, însă cumva îmi spune să fiu în primul rând fericit că încă dau din coate. Și să fiu… eu 🙂 că o să fie bine: Kirito și Asuna sunt prin preajmă! Încă sunt! Vorbesc serios. Cam cum a fost Yuuki în ultimele ei clipe de viață, spadasina ajunsă numărul 1 din cyberspațiul amintit care pierde bătălia cu cancerul din real, nu înainte de a le lăsa supraviețuitorilor SAO un testament pasional. Iar piesa însoțitoare nici că putea fi mai nimerită momentului: hard rock catchy, modern, reciclat, fără violări gândiriste, în bunul stil scandinav: One Desire, o altă trupă finlandeză ce combină antrenant metodele WASP, Europe, Twisted Sisters, primul album Bon Jovi, Rob Rock, Quite Riot, MR. Big… Sandra, Modern Talking, A-ha, Abba, sintetizatoare Sonique 😀

P.S.: Scuzați eventuala lipsă de coerență sau de scheci imprudent. Am scris foarte pe repede înainte. Ar fi trebuit s-o menționez și pe Alice, experimentul Alicization adică, ilustrativă pentru Alice în Țara… de azi – fata universală atacată atât de est, cât și de vest. Bafta ei că intersecția e totuși blocată de grupul lui Kirito și Asuna. Dar mâine e o zi agitată și trebuie să mă culc devreme. Am de făcut senzații (și nimerit localții cu orientarea mea în spațiu a la Roronoa), apoi de vizitat cea mai frumoasă fată din istorie în speranța că ideologia fluctlight nu-i doar o comedie a culturii pop sau o găselniță a ego-ului meu gingaș. Editez mâine dacă e ceva de editat. Acum trebuie să mă mișc repede la dublu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s