Dark Moor – Maid of Orleans (The Hall of the Olden Dreams – 2000)

Dacă printr-un miracol nemaivăzut aș fi avut o fetiță, atunci cu siguranță aș fi botezat-o Ioana. După Jeanne d’Arc. Mi se pare cel mai mișto personaj din istorie. Chiar mai șarmant decât Maria Magdalena. Deh, alienata era și spadasină. Că lupta pentru niște crezuri tembele e altă discuție. Că însăși existența ei a fost probabil doar tentativa Franței de a-și mai spăla din multele păcate (observabile și azi în zonele colonizate brutal prin campanii religios-militare – doar priviți cum sunt trasate granițele statelor africane post-invazie: geometrie aproape perfect liniară, deci complet prefăcută, întocmai precum procesele Evului Mediu… și dincolo de timp) e o cosmetizare fabuloasă încă și mai distinctă. Rămâne însă protagonista, caracterul, de literatură și imaginație absolut minunată. De altfel, am convingerea că sexy-luptătoarele din industria animată japoneză, pe lângă simbolul suprem al binelui pământean conturat în Europa creștină actuală, se trag din Sfânta arsă pe rug la Rouen.

Și când zic seducător mă gândesc în special la documentarul Joan of Arc: God’s Warrior unde actrița Georgia Tennant, tunsă băiețește, masculinizată forțat de către popi și alte fețe ciudate bisericești, în timpul interogatoriului scornit din motivele dogmatice binecunoscute, e totuși parcă cea mai splendidă ființă pur feminină. Păi cum vine asta, bă? Adică tocmai remodelarea cu scop non-senzual reușește să-și fie contrariul? Da, pentru că în discuție e Ioana. Contraatacul acesta al vieții, ultimul pentru eroină, e și cam singurul aspect reușit din pelicula respectivă.

În muzică s-a tot cântat despre Fecioara din Orleans. Personal, cred că momentul Tierra Santa – Juana de Arco e cel mai la obiect (cum de altfel sunt toate istorisirile găștii lui Angel San Juan). Dar alți spanioli, anume Dark Moor, parcă au captat la fix sentimentul sensibilității senzoriale (puritatea rarefiată în special) combinat cu cel al elanului revoluționar și cu lamentul destinului implacabil.

Parte din albumul The Hall of the Olden Dreams (considerat a fi de departe exponentul trupei Dark Moor, fiind unul dintre cele mai apreciate discuri symph metal melodic din ultimii 20 de ani), piesa Maid of Orleans chiar nu iese în nicun fel din tiparele subgenului neoclassical. Dar intră in categoria compozițiilor (hit!) pe care zău că nu le pun în oglindă cu cine știe ce King Crimson sau Eloy. Ce sens ar avea (pe la noi se poartă opuneri absurde; poate și de-aia am fost și suntem irelevanți pe harta muzicii mondiale)? Da, deși dorește să fie de factură intelectuală, formația iberică, precum mai toate celelalte colege de breaslă, se aglomerează degeaba (producția cumplită adâncește îmbulzeala) și recurge la orchestrații firoscoase fără vreun substrat logic. Tierra Santa, adică ceva minus sonorități de fanfară, putea s-o cânte la fel de captivant. Șmecheria, ignorarea tuturor aspectelor fototipe și… plăcerea mea au însă o dezlegare ce se regăsește în primele două paragrafe: Elisa Martin – vocalistă pe care inițial am crezut-o… băiat (efeminizat – altă caracterstică a stilului fonic de față). Felul androgin de interpretare modelează fonic exact trăsăturile acelei Georgia Tennant. Inclusiv clipele de luat pe arătură (nu cred că Elisa a ținut vreodată un ooooooo, iiiiiii sau eeeeee mai mult de trei secunde fără să falseze) sunt armonice, sunt tot ce implică făptura Ioanei!

Eu n-o să am vreodată copii, căci am ales să nu-mi pierd și minusculul dram de liberate (nici fetele pe care le-am iubit nu cred că ar fi fost în definitv de acord; :mrgreen: la urma urmei, și cele mai frumoase se bășesc și se cacă), dar câteodată visez cum ar fi să-mi țin fetița în brațe și să fredonez corcitura asta de Mezzo cu Eurovision.

P.S.: Apropo de subgenuri, Irene, Erza, Alice30 și Saber Ar(th)oria Pendragon, calul pe care călărește Ioana în interpretarea statuii din Chinon (creația sculptorului Jules Roulleau) nu vi se pare că aduce mai degrabă cu un dragon? 😀

I’m not a man searching the glory
I’m just the hand chosen to fight
It’s a long way to our freedom
I was betrayed, I’m burning at the stake

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s