Io Earth – Aura (2020)

Am văzut că în România există trei mari tipuri de texte muzicale: 1. cu circuit închis, printr-o homosexualitate zadarnică 2. cu unic scop de a demonstra cât de prost e gustul prost, printr-o teorie a chibritului 3. neîntemeiate, printr-o ignoranță direct proporțională cu contul bancar.

Să dezvoltăm puțin

1. Peste tot în lumea cât de cât civilizată există gazetă de specialitate. Intrinsec, poate nu e rău că și la noi anumite publicații își rezervă analiza țintită. Problema este că, dincolo de numărul extrem de redus (nimic tipărit, doar vreo 3-4 reviste online, și alea prezente cam o dată la șase luni), dincolo de tonul preeminent și dincolo de nombrilism – citeam deunăzi o recenzie ce scărmăna o trupă românească de metal extrem care apelează din plin la elemente din folclor, acea îmbinare fiind nucleul fonic, pentru ca în aproximativa concluzie să ni se spună că pe autor de fapt nu-l interesează… din ce zonă geografică vine muzica (cu asemenea judecători difuzi, mediul apropiat își va continua obscurantismul – nu miră deloc nota de 10, căci trăim și într-o țară procesomană, acordată cu multă afectare unei producții de altfel îndoielnice… oriunde ar fi fost pe Terra, nepărăsindu-i chiar pe toți simțul estetic, fie și în situații egocentrice) -, societatea occidentală sau cea niponă nu se află chiar la coada lumii, deci nu au, comparativ cu România, prioritară corecția de bază. Presupunând că demersul de a scrie despre o muzică ceva mai interesantă vine și pe fondul dorinței de a trăi mai bine, editorii noștri antrenați se limitează la bucla în care, vorba lui Rawls, au avut norocul să existe. Or, ca să-l cităm și pe Picasso, arta purifică sufletul de praful vieții de fiecare zi.

2. Revistele, chiar și blogurile, ce nu își propun demonstrații elitiste, dar care nici nu vor să se prostitueze (preponderente în România), gravitează în jurul platitudinii, luând drumul scurt. Ce rost are să scrii mereu despre mediocritatea Carla’s Dreams, degradarea Voltajului sau antitalentul Alinei Eremia? Cred că, în general, evoluția nu vine raportându-te etern la jos, ci în (măcar) încercarea de a vorbi despre ceva de sus.

3. Sigur, ai mult mai multe vizualizări, deci bani, dacă faci recenzii despre Jennifer Lopez ori Ed Sheeran decât dacă te-ai apuca să arăți de ce Coroner au fost mai interesanți decât Metallica. De înțeles până într-un punct, căci, la drept vorbind, până și Heidegger a priceput că nu poate filosofa dacă Banca Națională, unde își depusese câștigurile, falimentează. Ipocrizia prin care spiritul ar putea ființa fără resurse materiale e deja un clișeu asupră căruia nu vom insista. Dar, având în vedere calitatea textelor anumitor publicații, precum foarte accesatul unsitedemuzica.ro, răscolește amar abnegația unor concetățeni inteligenți de-ai noștri care se limitează la a trata numai o exiguitate trecătoare.

Mențiune: mai sunt pe ici, pe colo, și scrieri ce pretind că vor să lărgească orizonturi, dar care fie cad pradă redactărilor de pseudo-jurnal, opuse demersului pe care-l proclamă și prin însăși tema aleasă (se deschid orizonturi cu King Crimson? nu cumva acolo vorbim despre Bacalaureat?), autosuficiența atitudinii ironice, de parcă miștocăreala (cu abilitate, nu neg) ar atrage substanțial zonele vizate (vedem, Hazul de Necaz mioritic a cam eșuat, deși au trecut sute de ani de absorbții), sau linia extrem de tehnică, de parcă tot publicul ar fi student la Conservator.

Una dintre marile probleme din România este hărtănirea mijlocului. Cât timp mediul majoritar nu este privit conform cu realitatea, pasul înainte devine utopic. Poate, neajunsurile esențiale nu se explică adevărat prin impotența cantității, ci prin ineficacitatea elitelor.

Nu știu sigur dacă toate albumele despre care aleg să vorbesc aici se încadrează în acea categorie cam absentă (Intermedierea) – dar, am convingerea, necesară. Aura, ultimul material al englezilor conduși de Adam Gough și Dave Cureton, pare totuși să exceleze în materie de provizorat, caracteristică de altfel tipică Io Earth. Gândindu-mă atât la ambiental, la melodismul progresiv, la eterogenitatea în sine colectoare, cât și la curiozitatea firească a omului, am zis să leg discul acesta de remarca menționată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s