Mindspeak – Eclipse Chaser

a second of our lives

changing paradigms

we’re mankind’s sacrifice

in paradise

onto newfound skies

to see with our own eyes

determining our rise or own demise


Tinerii austrieci de la Mindspeak au lansat în 2019 un formidabil album space prog-jazz-symph ce amintește că nimic nu moare, totul se transformă. 

+

• Pentru a concretiza senzația de beatitudine pe care am trăit-o datorită acestui disc, vreau să încep cu sfârșitul, anume cu sunetul spațial (evit sintagma „psihedelic”, universul având noimă în construcția sa) din A Light from Home, aria ce încheie odiseea The Human Element: cum o fi ca la nici 30 de ani (atât aveau membrii grupului la scrierea Eclipse Chaser), într-o eră unde fie se fac parastase (nu întotdeauna justificate) vremurilor impozante ale muzicii contemporane, fie se fentează prin reducționisme, fie pur și simplu se prostituează intelectual, să te iei la trântă cu King CrimsonMoonchild? Eu am 33 de ani și nici o omletă acătării nu știu să fac. Iar pe meleagurile noastre, ultimele tresăriri prog au fost Sfinx – Zalmoxe și Post Scriptum; se întâmpla în 1978, respectiv 1981… În schimb, mucoșii ăștia provoacă azi Boss-ul final cu o nonșalanță fantastică. Recenzia lui theprogfather zugrăvește perfect starea de fapt: „They (Mindspeak) can best be described as sounding like a long-lost ’70s prog band”.

• Dar Mindspeak se ia la trântă și cu Van der Graaf Generator. Și cu Rush. Și cu Pendragon. Și cu… de fapt, aici nu e atât vorba despre competiții, cât despre o elegantă căutare interioară. Unii ziceau că atitudinea punk s-a născut ca reacție la „capul în nori”. Muzica prog, chipurile, era desprinsă de realitate; cică stătea prea mult acasă, purta măști (de protecție erudită), fiind oarbă la problemele vitale. Dar oare ce e mai crâncen decât privitul în sine? Poate, neajunsurile societății ar trebui corectate începând de la rădăcina proprie. 

• Atmosfera muzicii Eclipse Chaser e aparent transmisă de la bordul unei micuțe nave aflate în derivă prin cosmos. Caracterul de club, intim, oarecum îndepărtat, exprimat cu precădere prin intermediul vocii Viktoriei Simon, dar și prin clapele cazuistice ale lui Christoph Kasparovsky, dau impresii metafizice. Totuși, cotrobăiala e infinit mai terestră, patetic-respiratorie. Viață, cu alte cuvinte. Corijare, redirijare, înaintea protestului exterior. O posibilă analogie în literatură ar fi autonomia kantiană.

 

• Nu găsesc nicio scăpare importantă – fiecare moment oferă ceva fastuos. Singurul deficit este că, raportat la celelalte trupe mari de profil, s-a născut mai târziu. 

=

• „Între sunetul (muzica) planetelor și sunetul (muzica) frunzelor și al ierbii – iată spațiul acustic în care își duce existența viața umană. Universul e un organism pulsatoriu, vibratoriu și deci sonor. Dar sonoritatea lui nu este haotică, ci este bine construită armonic. Încă Pitagora intuise acest lucru vorbind despre „muzica cerului”, iar fizica modernă îl demonstrează prin descoperirea unor relații „muzicale” între aștri cerești. Orice vibrație-mișcare produce energie. Sunetul muzical din energia mecanică devine energie sonor-senzitivă, psihică, spirituală. E o metamorfoză cu care ne-am obișnuit și la care privim liniștiți, dar care este uluitoare dacă insiști să pătrunzi în tainele ei.”Ion Gagim, Omul în fața muzicii, De ce omul are nevoie de muzică?, p. 11

• „If you like prog-rock, space-rock, jazz, pop, or music, please, for the love of all things sacred, give Mindspeak a try.” – theprogmind.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s