Lör – Edge of Eternity

EP-ul ăsta a produs un dezacord interesant. Pe de-o parte, majoritatea publicațiilor de profil îl ridică-n slăvi. Pe de alta, părerile din comments-uri sunt mai degrabă nefavorabile.

La prima ascultare, calitatea proastă a înregistrării explică discrepanțele – contrastul vizibil de opinie trece prin răbdarea (uneori cu iz financiar) cronicarilor de a despica firul în patru, perseverență ce lipsește consumatorului care n-are timp (de multe ori nici motive) să își bată capul, în 2020, cu imprimări pseudo-amatoare (chestia asta era tolerată în vremuri și locuri unde o casetă, oricât de nașpa ar fi fost trasă, era în sine o portiță).

La a doua ascultare, cred că nici unii, nici alții n-au pus punctul pe i. Mult mai corect ar fi fost să spună: Edge of Eternity = Blind Guardian – Symphonies of Doom, demo-ul debut din 1985. Și cu asta surprindeau întreaga problemă.

Pe lângă trimiterile către Manticora, Psychotic Waltz, Dream Theater, editorii, în încercarea de a descrie și evidenția factura cultă, tradusă ca juxtapuneri erudito-revoluționare (am citit concluzii potrivit cărora am asista cu ocazia de față la o salvare a power metalului), exagerează cuvintele, de unde și reticența unei părți însemnate din segmentul nevoit, într-o lume pe repede înainte, să facă eforturi mari pentru a descifra presupusa capodoperă. În plus, dacă invocarea trupelor de mai sus e oarecum îndreptățită, deși eu cred că influențele respective sunt anacolute, alte mențiuni sunt de-a dreptul extravagante. De pildă, „early Sonata Arctica” ori Turisas (aici simplitatea nu-i canon). Iar când vrei să induci ceva realmente deplasat, ascultătorului nu-i pică bine, având reacții și reacții (câteodată unfair față de artist).

Lor, pe formă, sună de parcă s-ar fi teleportat în garajele de unde Hansi Kursch & co. voiau să impresioneze radiourile din Krefeld, pe fond, îmi par cam singurii care au înțeles cu adevărat maniera bogată (azi îi zice „bombastică”) coroborată cu o anumită decență compozițională din actul Blind Guardian – rămas singular în istoria prog-power de inspirație fantasy. Nervul și verbul de acolo vin: limitrofele Banish From Sanctuary & Imaginations… + toate motivele care l-au făcut pe Thomen Stauch s-o vireze-n Savage Circus. Demo…

M-aș opri și aș sublinia că nu avem de-a face cu porniri mimetice, ci cu un Gandalf care vrea să absorbă universuri. Comprimarea dimensiunilor vizate reprezintă, după cum sugerează și coperta proactivă, motorul și miza. Iar dacă vor fi niscaiva investiții într-o aparatură peste râșnițele Electrecord la care mă gândesc eu acum, Lor ar avea un loc chiar mai însemnat în patrimoniul nemților îndrăgostiți de Tolkien, deci și al publicului actual.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s