Caligula’s Horse – Rise Radiant

Ieri mi-am comandat dorada în crustă de sare cu legume de la un restaurant al cărui patron cu siguranță că n-a bocit „văleleeeeeeeu, HoReCaaaaaa, HoReCaaaaa, te duci tu unde nu e durere, nici întristare 😥 😥 ” pe la ușile Guvernului, fiind unul dintre afaceriștii care și-au asumat combativ jungla freemarketing-ului, delimitându-se practic de văicăreala – ca și cum în România chiar ar exista turism indispensabil economiei naționale – megaprivilegiaților din „Ho” (echivalentul englezesc e definitoriu) ce au rămas (până acum! vor fi despăgubiți și/sau vulturi la hoiturile relaxaților) anul ăsta (doar) cu miliardele adunate de pe urma serviciilor de căcat prestate anterior SARS-CoV-2, ridicole din punct de vedere calitate-preț, că de-aia am început să emigrăm pe litoralul… bulgăresc.

Apropo. Poza mea de la profil a fost făcută la o terasă de pe țărmurile „cefelor groase, castraveților, șerbeților de trandafir, glumă tătă” sau cum eminescian mai sunt pe aici luați la mișto ăia de peste Dunăre, antreprenori care, se poate vedea și pe mutra mea tâmpo-senină, nu mi-au oferit sejurul-sisific românesc, nu m-au pus in situația de a șterge cu prosopul bălțile din baia hotelurilor (fie ele și de 4 stele), nu m-au pus să stau între niște paravane de mântuială care scârțâie la orice adiere și prin care se aud toate bășinile vecinilor, nu mi-au băgat pe gât – de multe ori cu extra bani –  bufet (chipurile) suedez aflat la limita termenului de expirare ori viermănos de-a dreptul, n-au dat cu aspiratorul stând zgârie-brânză cu ochii pe factura de curent, n-au făcut alba-neagra cu voucherele de vacanță… nimic din toate astea, și multe, multe altele, pentru care plângăcioșii Ho mioritici n-au dat vreodată socoteală; în schimb, au adunat averi peste averi nejustificate – deci, dragi românași loviți (în conturile grase, unica destinație a cheltuielilor cetățeanului, căci despre redistriburi sau alte sisteme economice bolborosite printre oftături, în halul în care arată lanțurile hoteliere/pensiunile și împrejurimile lor, nu încape vorba) de Covid (mai exact, de protejarea sănătății populației), lăsați-o mai ușor cu teoria financiară patriotică, cu lacrimile și cu tupeul pe scările statului, adică pe scările banilor publici!

Revenind, peștele a ajuns la mine frumos ambalat, fierbinte, proaspăt (ca dovadă, azi sunt viu), însă fără îmbrăcămintea de sare. Dorada simplă, spitalicească. Eh, nu tot ReCa poate fi exemplar – dar măcar încearcă, chiar dacă, de când virusul a început să pună piedici, latifundiarii Hoiști în realitate nu și-au dat un sfanț (jecmănit, nicidecum câștigat onest) ca să-i ajute, ba dimpotrivă, au forțat asigurări grotești din partea noastră, a tuturor.

Cam așa este și trupa australiană Caligula’s Horse. Compusă din profesioniști care fără îndoială că au ascultat și studiat multă muzică la viața lor, rămâne datoare la capitolul aromă. Iar noul album, Rise Radiant, se înscrie pe aceleași linii executate ca la carte, însă fade, ce mă făcuseră odată cu discul In Contact să le mai acord o șansă.

Singurul rabat de la curs, altfel predat conștiincios, e Slow Violence, o piesă unde parcă ascult Breaking Benjamin încercând momente Porcupine Tree. Cu oprire în stațiile Symphony X și Seventh Wonder. Legumele!!

Sigur, unora le plac cartofii natur. Alții preferă broccoli. Iar alții pur și simplu n-au voie sare. Adresabilitatea (și valoarea) Caligula’s Horse nu trece obligatoriu printr-un singur filtru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s