Shirou Hamaguchi & Kohei Tanaka – Katakuri theme

Pe Shirou Hamaguchi și Kohei Tanaka, ca parteneri One Piece, îi știam mai de cameră, mai dedicați uzanțelor clasice/folk. În consecință, am fost foarte surprins când chitara electrică a început să dicteze compoziția ce zugrăvește bestiala confruntare dintre Luffy și Katakuri – expozeu al vicisitudinilor actuale.

Parte dintr-o organizație criminală fără scrupule, din respect pentru congenitala rezistență a lui Luffy față de simulacru, Katakuri alege totuși lupta dreaptă, deși victoria i-ar fi fost la îndemână dacă urma calea ușoară, dacă accepta trișarea. A pierdut, însă a pus ceasul să sune.

Păi câți dintre subordonații multinaționalelor, câți dintre corporatiști, câți dintre realizații diplomelor obținute fals ar avea puterea să recunoască mizeria din spatele dictonului „a-ți face un rost în viață”?

Câți dintre militanții pentru o societate hidramată în virtutea împlinirii iudaice ar avea răbdarea să-i asculte pe cei care au ales ratarea în numele autenticității?

Katakuri a făcut-o.

Câți dintre fariseii sistemului ar admite că statutul lor social călduț nu e nimic altceva decât o iluzie?

Eu cred că majoritatea. Asta doar dacă Luffyii nu renunță la visul unei lumi uuuuuuun pic mai ideale.

Fetele astea nu par complet incurabile!

Cred că licențiații, masteranzii și doctoranzii cursurilor scurte, căsătoriții prin căsătorie.ro, proprietarii de bunuri aruncate ca zgârci de către 1%-ul ce dezumanizează cu bună știință, refractarii la orice text care depășește  dimensiunea unei glumițe de pe Facebook sau comozii care și-au vândut sufletul pentru aplauzele vecinilor au capacitatea de a privi în sine și, măcar, de a nu condamna izolații-nescorniți.

Sunt tefeliștii, costumarii, multinaționaliștii și corporatiștii tâmpiți nativ? Refuz să cred. Irecuperabili? Cu atât mai puțin. Cretinii din start n-ar produce nimic. Or ei, chiar dacă anularea job-ului spectral n-ar afecta considerabil societatea, dau rezultate, așa, fie și amăgitor.

Tefeliștii, costumarii, multinaționaliștii și corporatiștii, în general, pun ceasul să sune în fiecare dimineață, se dichisesesc, respectă regulile (impuse), mănâncă atunci când li se dă voie, dar, oricum, au conștiința vitaminizării, știu să conducă, de bine, de rău, autoturisme, își platesc taxele și impozitele, în ciuda năzuințelor de stat minimal, își confecționează păpuși gonflabile ca substituenți ai prieteniei… deci, pe undeva, au chemarea valorilor care să le permită depășirea condiției. Ceva, ceva, tot intuiesc! De-aia zic să nu fie totuși abandonați la fel cum, autosuficienți, ei s-au abandonat și i-au abandonat pe ceilalți.


Luffy: People on the sidelines are annoying!

Katakuri: They cannot stay on their feet anyway…

Ignorarea acestui silogism – pfaaai… și cum intră corul și chitara aia… – duce la uciderea veridicității. Bineînțeles, „people” aici are rol de adjectiv.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s