Make-Up – Pegasus Fantasy

Sintagma „piesă/album/trupă de colecție” nu ține mereu cont de cine știe ce prețiozități. Ea poate caracteriza și muzici mai sociabile care din varii motive au rămas cunoscute unui auditoriu restrâns, dar care, într-o conjunctură favorabilă (în special geografică), ar fi umplut stadioanele de pretutindeni. Din fericire, internetul permite cu ușurință recuperarea lor. Și pentru a ilustra cele spuse, am ales formația japoneză Make-Up.

Înființată în 1983, gașca ce s-a confundat cu serialul animat Saint Seiya (una dintre primele reprezentații cavernoase în mișcări desenate) cânta o legătură hard & heavy melodic foarte fredonabilă. Privind retrospectiv, putem spune că niponii în discuție anticipau curentul euro-power. Structura pieselor conține efervescentele influențe NWOBHM și muzicalitatea americană, însă oarecum axiomatic – maniera vocii (îmi pare tare rău că Nobuo Yamada n-a urmat o carieră temeinică; amintește puțin de Aurelian Andreescu 😀 ), rotunjiri de keyboard plus facțiosul adolescentin le vom regăsi pregnant vreo două decenii mai târziu. În context, trebuie subliniat și că Helloween & Kiske apăreau după destrămarea Make-Up.

Pe plan local, piesa Pegasus Fantasy (intro Saint Seiya) are o simbolistică egală sonorităților asemănătoare din Anglia, Germania, Australia sau Statele Unite; contraponderea „asta avem, cu asta defilăm”, eufemism atât de (plăcut) familiar nouă, este adresabilitatea universală/prezicătoare: beton prim pas către discografia sfinților.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s