Annihilator – Alison Hell

S-au împlinit 30 de ani de când se spune că am părăsit lumea egocentrismului. Din păcate, oratoria multor tineri din spațiul public actual (includ aici și așa-numitele rețele de socializare) dovedește retrometamorfism. Dacă până la tragedia din Pionierul mira mai mult încăpățânata regenerare a modei de Dragășani, astăzi mâhnește meliorismul cu pipeta, noua generație vocală, în general, traducând „individualitatea” cu un dicționar parcă scris la comanda totalitarilor cei mai fanatici. Căci grupurile pe care ei (tefeliștii, hipsterii, rezistenții, corporatiștii, rockerii de duminică, adepții civismului prin #muie) le consideră infirme cultural și moral (bătrânii, pensionarii, socialiștii, stângiștii, asistații, ruralii, nelicențiații) trebuie anihilate! Așadar, another-brick-in-the-wall-ul autodeclaraților liberi-reformatori crescuți post decembrie 1989 nu înseamnă alungarea spiritului de turmă, deschidere și libertate, ci, dimpotrivă: narcisism (cultul lui Buricul Pământului), pumn în gură, pluralism ultra selectiv. Or, asta e marea dramă. Nu supără elucubrațiile unor Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Eugen Nicolicea, Steluța Cătăniciu ori Liviu Dragnea pe cât întristează perdaful bolșevic și/sau fascist al minerilor zuckerbergiști de ziuă nouă. 

Alice Zuberg. Sau Alice în țara minunilor contemporane. O ființă barată, un șoarece de laborator virtual, care la un moment dat asimilează noțiunea de emancipare: „Nu sunt o păpușă – chiar dacă am fost creată de altcineva, mintea îmi aparține”. Dar tot renascentista adaugă imediat: „Vreau să protejez lumea asta și pe oamenii care trăiesc în ea”. Independența trezită în fata-exploatată nu stinge umanismul, nici nu împarte arbitrar binele și răul. Recomand astfel de scene (episodul 19, Sword Art Online – Project Alicization) tinerilor suferinzi de gloriolă (în lipsa lecturilor serioase, măcar atât). Altmineri, sigur va continua sminteala din limitatul și nemilosul dreptunghi Pac Man.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s