Astralium – Land of Eternal Dreams

23 august. Una dintre cele mai zbuciumate zile de-a lungul istoriei. O dată ce a intensificat visarea idealiștilor. Fie că vorbim despre excomunicarea soldaților lui Frederic al II-lea din Ierusalim (preludiul genocidului care a declanșat Cruciada a VII-a), execuția brutală suferită de William Wallace (eroul Scoției), decapitarea lui John Dudley (conducătorul de facto al Angliei între 1550-1553) în fața a peste 10.000 de privitori, izbucnirea cumplitei bătălii de pe râul Sakarya dintre turci și greci (parte decisivă a Catastrofei din Asia Mică), moartea actorului Rudolph Valentino care le-a determinat pe multe new-york-eze să se sinucidă sau să pornească masive revolte de stradă, mascarada bostoniană în urma căreia imigranții Nicola Sacco și Bartolomeu Vanzetti au fost puși pe scaunul electric (decizie acuzată oficial cinci decenii mai târziu, chiar de către Michael Dukakis, guvernatorul statului Massachusett), primele momente ale Bătăliei de la Stalingrad (probabil cel mai amplu conflict militar din toate timpurile) sau despre schimbarea Regelui Mihai, consemnează evenimente cu efecte foarte vizibile în prezent.

23 august 2019. În sfârșit, după ani de zile de eforturi considerabile, sicilienii Giuseppe Pappalardo și fiica sa, Roberta, reușesc să debuteze pe scena rock-ului simfonic metalizat. Sub titulatura Astralium, cei doi, împreună cu chitaristul Emanuele Alessandro, bateristul Salvo Grasso și o serie de musafiri dedicați proiectului, intră pe tărâmul viselor eterne: un album conceptual datorită căruia se evadează din lumea atrocităților. Și care îmi dă drept câștigător pariul pus în era Nightwish & Anette Olzon, atunci când discurile Dark Passion Play și Imaginaerum mă făceau să spun că stilul/diversificarea post Tarja Turunen, în ciuda fanaticei isterii venite dinspre vechii fani, va deschide uși interesante.

Paralel lansării recentului farmec Rockshots Records, o altă italiancă, Elize G, câștiga Cerbul de Aur, oferind calități muzicale după chipul, asemănarea și tradiția multor personaje aflate pe scena din Brașov – eternii maeștri dirijori similizați și dauerizați Ionel și Andrei Tudor, fiul lui Ricky Dandel sau fiica Nicoletei Păun. Zile și zile, orchestre și orchestre, nepotisme și nepotisme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s