Omnerod – Velvet Hooks

Îi invidiez pe exhaustivii orfani.

S-a zis că suferința pierderii pe interval este mai mare decât durerea solitudinii de la bun început.

Eu sunt pe trei sferturi orfan. Tata a plecat definitiv când aveam câteva luni. L-am cunoscut doar din poze. Probabil de-aia nu aș simți mare brânză dacă aș afla acum că e mort sau suferă de vreo boală cumplită.

În schimb, simt că leșin dacă pe mama, pe mătușa-mea sau pe bunicii din partea lor îi înțeapă un țânțar.

Lipsurile au avantajul lor. Nu poți plânge ceva ce nu posezi. Oare tata a gândit atât de departe? Sau măcar în termenii lui Rousseau? Greu de crezut… Am aflat că azi e un banal profesor. De sport…

Ok, exagerez. Copiii abandonați total au aproape zero șanse, cel puțin în România, să își permită bătaia de câmpii pe bloguri. Zic: 15-40 mama. Pe serviciul lui!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s