Tales of Evening – A fény nyomában

Simțeam nevoia de ceva atmosferic, melodios, liniștitor, cântat într-o limbă total necunoscută mie (pentru a-mi pune mintea într-o stare cât mai liniară), dar și nemaiauzit. Așa că am căutat în stânga, am întrebat în dreapta, și astfel am descoperit ultimul album al trupei maghiare Tales of Evening, A fény nyomában, lansat nu cu mult timp în urmă (mai, 2018).

Acești unguri, ajunși la al treilea material de studio, mi-au fost străini pâna acum, deși, potrivit site-ului oficial, s-au evidențiat chiar după debut, având un oarecare succes contabilizat fie sub forma deschiderii pentru show-urile unor Sabaton, Eluveitie ori Luca Turilli, fie ca poziții fruntașe în topurile HammerWorld (probabil cea mai importantă gazetă ungurească de profil). Deci nu știu cum se prezintă A fény nyomában în raport cu precedentele realizări (n-am apucat să ascult toată discografia Tales of Evening), nici despre ce anume este vorba pe CD-ul de față (coperta și explicitele ”intro/outro” sugerează un produs conceptual). Însă momentan mă mulțumesc cu jumătăți. Promit să-mi fac complet temele când s-or mai liniști apele în viața personală.

Ca o scurtă impresie audio: ambianța, pe care o propun Dudas Ivett (voce), Adam Atilla (keyboard; membru fondator), Ribarics Tamas (chitară), Nemeth Atilla (bass) și Palosi Robert (tobe), se consumă cel mai bine în întregime. Scoase din tablou, melodiile își pierd puțin farmecul, nedorind să insinuez că separarea ar reduce imperios potența, ci doar că muzicienii țintesc un fir bine determinat, un tot (în alte circumstanțe aș fi zis că trupa din Ungaria parcă se copiază pe ea însăși) – de unde și posibila senzație de uniformizare exagerată (pentru ascultători cu dispoziții diferite de prezentele mele), mai ales în ceea ce privește părțile vocale (solista se menține în același registru domol, blajin, abordare în regulă privită din unghiul nefragmentării).

În orice caz, A fény nyomában își merită din plin titlul – Google Translate spune că înseamnă ”pe urmele luminii”. Are ceva din trăsăturile (teoretice) unui medicament… pe care-l luăm (de obicei) în speranța lui mai bine. Iar mie mi-a dat o stare tranchilizantă (nu hipnotică! nuanțele drogurilor…). Exact ce voiam!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s