Edenbridge – Sunrise in Eden

Firesc ar fi să combat arșița care-mi intră pe geam încă de la 4 dimineața 😀 (deh, autoritățile din București au decis să ciuntească, poate pe bună dreptate, copacii ce îmi apărau blocul de violența Soarelui) (și) cu muzică despre ierni aprige, tărâmuri înghețate, viscole năpraznice, vânturi geroase, calote glaciare, pinguini imperiali, urși polari, foci sau morse. Ceva Immortal, Mayhem, Satyricon? Sau măcar un Luca Turilli – King of the Nordic Twilight, Avantasia – Spectres? Crimson Glory – Lady of Winter? 😳 😳 😳 Însă, pentru că, empiric vorbind, metoda oricum nu funcționează, capacitatea mea de plăsmuire având limite pantagruelice, am zis să încerc azi un atac masochist; tot sfătuia Gheorghe Mencinicopschi ca pe timp de vară să consumăm băuturi fierbinți (fac ce fac și ajung fatalmente la Antena 3/Realitatea/B1/Teodor Brateș). Așadar, opresc perorația corneldinuistico-mihailnemțească și trec la un album oniric, un album luminos, un album cald: Edenbridge – Sunrise in Eden.

Povestea Edenbridge începe în 1998, atunci când Lanvall (Arbne Stockhammer pe numele său adevărat) formează o trupă de sine stătătoare împreună cu iubita lui, Sabine Edelsbacher, vocalistă cu timbru recognoscibil dintr-o mie. Doi ani mai târziu apare primul material discografic de studio, Sunrise in Eden, în componența căruia îi mai regăsim pe Kurt Bednarsky (bass; considerat al treilea membru fondator), Roland Navratil (tobe; cunoscut și pentru colaborările cu Atrocity și Leaves’ Eyes), Georg Edelmann (chitară) plus invitații Astrid Stockhammer (voce de fundal, vioară; sora lui Lanvall) și un misterios muzician pe nume… Gandalf (sitar, instrument tradițional hindus).

Alcătuit într-un limbaj progressive, atmosferic, Sunrise in Eden propune o alternativă  la formațiile rock/metal cu voce feminină ieșite din underground. Datorită acestui motiv, paralele (uzitate) cu Nightwish (& co.) nu-și prea au rostul. De altfel, însuși Lanvall a declarat în nenumărate ocazii că îi displac total analogiile Edenbridge-Nightwish. Și e îndreptățit; avem o muzică opozabilă melodicității (comerciale) power/simfonic oferite îndeosebi de spațiul finlandez. Dacă se doresc neapărat analize comparate, privirea trebuie îndreptată mai degrabă către brazilienii de la Angra.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s