Blind Guardian – Imaginations from the other side

Acum am să citez aproape integral dintr-un articol publicat acum două ore de agerpres.ro. Mi se pare foarte bine scris, la obiect, real informativ:

”Scriitorul rus Eduard Uspensky, care a semnat numeroase cărţi populare dedicate copiilor, adaptate în desene animate mult urmărite de generaţii întregi din Uniunea Sovietică şi din Rusia de astăzi, a decedat la Moscova la vârsta de 80 de ani, informează miercuri AFP citând un anunţ publicat de apropiaţii autorului, preluat de presa rusă.

Scriitor, poet şi scenarist, Uspensky s-a remarcat în 1966, odată cu publicarea cărţii despre Cheburashka, un animal micuţ dar cu urechi mari, originar din pădurea tropicală, care ajunge accidental la oraş într-o cutie cu portocale şi al cărui cel mai bun prieten este un crocodil, Gena.

În anii 2000, Cheburashka a înregistrat un mare succes în Japonia.

În 2016, un Cheburashka din pluş a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţionalăa (ISS) cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea studioului rus Soiuzmultfilm, Ministerul Culturii prezentând la acea vreme acest animal misterios drept „cel mai important personaj din desenele animate ruseşti”.

„A fost unul dintre cei mai buni scriitori contemporani pentru copii. Personajele sale vor continua să inspire multe generaţii de creatori de desene animate”, a declarat preşedintele consiliului de administraţie al Soiuzmultfilm, Iouliana Slachtcheva, citat de RIA Novosti.

Traduse în 25 de limbi străine, cărţile lui Uspensky „sunt foarte sincere şi promovează bunătatea, compasiunea şi prietenia adevărată”, a declarat la rândul său preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului Federaţiei Ruse), Viaceslav Volodin, citat de aceeaşi agenţie.

Am pierdut un mare scriitor şi un mare visător (…), o persoană minunată, care i-a învăţat pe copii să viseze împreună cu el”, a spus Mihail Svidkoi, reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru cooperare culturală internaţională.”


Muzică? Blind Guardian – Imaginations from the Other Side. Ce altceva?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s